Gabriel Leş invită Croaţia să-şi intensifice participarea la exerciţiile NATO din România

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 29-03-2017 18:23

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, l-a primit, miercuri, pe ambasadorul Croaţiei la Bucureşti, Davor Vidis, prilej cu care a invitat acest stat să-şi intensifice participarea la exerciţiile bilaterale sau în cadru Aliat care au loc pe teritoriul României, precizează MApN. Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, Agerpres, Leş a subliniat necesitatea relansării dialogului politico-militar la nivel înalt între cele două state membre ale NATO şi UE, precum şi importanţa cooperării militare practice la nivelul categoriilor de forţe armate.

"Ministrul Leş a evidenţiat relaţiile de cooperare bilaterală la nivel politico-militar în cadrul organizaţiilor regionale, precum şi între forţele armate române şi croate în teatrul de operaţii din Balcani şi la exerciţiile multinaţionale desfăşurate sub egida NATO. De asemenea, a lansat invitaţia părţii croate de a intensifica participarea la exerciţiile bilaterale sau în cadru Aliat care au loc pe teritoriul României", se arată în comunicat.

La rândul său, adaugă sursa citată, Davor Vidis s-a pronunţat pentru o dezvoltare a colaborării între armatele celor două ţări şi a exprimat interesul părţii croate faţă de experienţa României în derularea programului de achiziţie a avionului multirol F-16. Ambasadorul croat a pledat, totodată, pentru o susţinere reciprocă în context regional şi internaţional, plecând de la obiectivele strategice comune ale celor două state, de creştere a securităţii şi stabilităţii în vecinătatea imediată.