Dezvăluiri ȘOC: Cum a vrut Statul Islamic să-l ASASINEZE pe Papa Francisc

Autor: Andrei Radu
Publicat: 04-04-2017 11:57

Un adolescent american a pledat vinovat luni de complot, în numele grupării jihadiste Stat Islamic (SI), în vederea asasinării Papei Francisc în timpul vizitei sale în Statele Unite, în 2015, transmite AFP.

Santos Colon, 17 ani, originar din New Jersey, a încercat să recruteze un lunetist pentru a trage asupra papei şi să declanşeze explozibili în cadrul mesei oficiate la Philadelphia, pe 27 septembrie 2015, care închidea o adunare mondială a familiilor, potrivit departamentului american al Justiţiei.

Citește și: Primele IMAGINI cu unul dintre presupușii teroriști de la metroul din Sankt Petersburg / FOTO

Dar Colon a recrutat fără să ştie un agent FBI sub acoperire şi a fost astfel arestat cu 12 zile înainte de data prevăzută pentru aceste atentate.

El a pledat vinovat de tentativă de susţinere materială a unei organizaţii "teroriste" şi riscă până la 15 ani de închisoare.

Colon a încercat să execute atentatele în sprijinul grupării SI şi a spus că a utilizat numele de Ahmad Shakoor, anunță Agerpres.

Dar departamentul de Justiţie nu a dat alte detalii asupra felului în care el s-a interesat de SI şi cum a comunicat cu membrii grupării.