Un deputat ALDE, nemulțumit de 'leafa MIZERĂ': 'Nimeni NU poate trăi cu 1000 de euro'

Autor: Andrei Radu
Publicat: 05-04-2017 13:10

Deputatut ALDE Remus Borza s-a plâns, în plenul Camerei Deputaților, de salariul pe care îl primește în Parlament. ”Avem o leafă mizeră, nu ne asigură traiul de zi cu zi. Nimeni nu poate trăi cu 1000 de euro!”, a spus acesta. Borza a declarat că a renunțat în decembrie, când a preluat mandatul, la un salariu de 200 de ori mai mare, potrivit Libertatea.

El consideră că statul român nu are niciun interes ca parlamentarii să trăiască dintr-o ”leafă mizeră”.

Citește și: Victor Ponta, mesaj de ultimă oră: 'M-aș bucura să aud de la președintele meu acest lucru'

”În urmă cu o lună de zile, am decis să vând părțile sociale și să mă retrag din fimra de reorganizare judiciară, care a virat peste 3 milioane de euro statului, și are peste 2.600 de salariați. Din cauza acestei interpretări restrictive, după 20 de ani de activitate prodigioasă, a trebui să renunț la o cpmpanie de care m-am atașat. De ce trebuie să fiu silit să câștig de 200 de ori mai puțin decât în decembrie? Dacă făceam trafic de influență, da, să vină DNA să mă ia. Dar dreptul la muncă este constituțional”, a mai spus el.

Potrivit lui Borza, se dorește ținerea într-o ”formă de iobăgie a parlamentarului, și astfel îl vulnerabilizăm la corupție”. ”Nimeni nu poate să trăiască din mai puțin de 1000 de euro, cât avem noi acum”, a mai declarat Borza, cerând o relaxare a acestor incompatibilități a aleșilor, astfel încât să poată deține și funcții în firme.