Dragnea: Sper ca preşedintele Iohannis să nu întoarcă Legea salarizării unitare

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 05-04-2017 20:44

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, şi-a exprimat speranţa că şeful statului nu va întoarce de la promulgare Legea salarizării unitare. "Eu sper să nu (întoarcă legea - n.r.), pentru că este o lege care pune ordine în sistem. Deocamdată să ieşim cu ea, să înceapă dezbaterile serioase în Parlament, nu putem să spunem că o întoarce preşedintele când nu i-a fost prezentată. Dar e bine să se ia măsuri de siguranţă. Până la finalul acestei sesiuni vrem să încercăm să fie în vigoare, pentru că de la 1 iulie unele categorii sociale vor avea măriri de salarii", a declarat Dragnea, la Sinaia, conform Agerpres.

El a adăugat că în primul rând este vorba de ordinea şi siguranţa naţională.