Administraţia Prezidenţială marchează Ziua Mondială a Sănătăţii

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 07-04-2017 10:51

Administraţia Prezidenţială anunţă, într-un comunicat transmis vineri Agerpres, că se alătură campaniei "Depression: let's talk" de Ziua Mondială a Sănătăţii care vizează eliminarea stigmatizării şi conştientizarea importanţei apelării la ajutor specializat de către persoanele afectate de depresie.

Data de 7 aprilie a fost decretată Ziua Mondială a Sănătăţii pentru a marca înfiinţarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în anul 1948. În fiecare an este aleasă o temă care evidenţiază o arie prioritară a sănătăţii publice, în 2017 aceasta fiind depresia. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, mai mult de 300 de milioane de oameni suferă de depresie, iar în ultimii ani s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului acestora.

În România, la finalul anului 2015, figurau aproximativ 42.000 de cazuri noi de îmbolnăvire, ţara noastră poziţionându-se astfel pe locul 29 din 30 de state incluse în analiză, conform Indicelui de Integrare a Sănătăţii Mintale. "Aceste statistici nu reflectă, însă, cu exactitate realitatea, deoarece mulţi dintre cei care se confruntă cu depresia nu sunt diagnosticaţi şi nu au acces la tratament", precizează Administraţia Prezidenţială.