Sindicaliștii, nemulțumiți de legea salarizării: 'Dezechilibrul este legat și de responsabilitate'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 10-04-2017 09:25

Proiectul legii salarizării unitare va fi depus, luni, în Parlament, potrivit ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, însă sindicaliștii sunt tot mai nemulțumiți.

ALERTĂ - Sorin Grindeanu, discuții CRUCIALE privind trecerea la moneda euro

Într-o intervenție telefonică la Antena 3, liderul Cartel Alfa Bogdan Hossu a exemplificat dezechilibrul pe care legea salarizării îl creează: „Este vorba despre niște grile pe care colegii noștri le-au văzut și mile-au povestit, pentru că nu le-au avut nici până la ora actuală, dar vă dau un exemplu. Un șef de post cu studii medii, care avea clasa de salarizare 24 pe vechea structură, are, se pare, salariul mai mic decât un educator, supraveghetor de copii, care era tot cu studii medii și care era în clasa 7 pe vechea structură. Adică, dezechilibrul este legat și de responsabilitate.”