'Completul negru' de la ÎCCJ încă o LOVITURĂ pentru Liviu Dragnea

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 10-04-2017 13:41
Actualizat: 10-04-2017 14:04

UPDATE:  Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat verdictul în cazul contestației depuse de Liviu Dragnea în dosarul în care este condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Decizia finală va fi anunțată la data de 24 aprilie. Amânarea deciziei s-a făcut la cererea avocaților lui Liviu Dragnea.

Avocaţii lui Liviu Dragnea au cerut sesizarea Curţii Europene de Justiţie după ce instanţa supremă le-a respins solicitarea efectuării unei expertize informatice pe sistemul ECRIS de pe care a fost redactată motivarea în dosarul "Referendumul", considerând că li se refuză accesul la probe, informează Mediafax.

Iniţial, apărătorii liderului PSD au cerut, în cadrul termenului de luni de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înscrisuri şi o expertiză informatică asupra sistemului ECRIS, aplicaţie folosită la nivelul instanţelor judecătoreşti pentru managementul electronic al dosarelor, având suspiciuni că motivarea nu a fost redactată în termen de 30 de zile. De asemenea, avocaţii au cerut şi copii după cererile de pensionare ale judecătoarelor Livia Stanciu şi Luminiţa Zglimbea.

Solicitarea avocaţilor lui Liviu Dragnea a fost respinsă de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

După decizia judecătorilor, avocaţii liderului PSD au cerut sesizarea Curţii Europene de Justiţie, considerând că li se refuză accesul la probe. Instanţa supremă a respins şi cea de-a doua cerere.