Fost consilier prezidenţial, ironii şi atacuri dure la Liviu Dragnea:'Să-i facă loc nedreptăţitului'

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 12-04-2017 23:19
Actualizat: 13-04-2017 00:27

Dezvăluirile incredibile despre noaptea alegerilor prezidenţiale din 2009 au cutremurat scena politică. Mircea Geoană a fost bătut 'la mustaţă' de Traian Băsescu, dar acum, se spune, instituţiile de forţă ar fi influenţat rezultatul final. Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au decis să facă o comisie parlamentară pentru a ancheta acest caz.

Citește și: Holograma lui Stephen Hawking a apărut la Hong Kong / VIDEO

Fostul consilier prezidenţial, dar şi ministru al Muncii în Guvernul Emil Boc, Sebastian Lăzăroiu face praf iniţiativa liderilor PSD şi ALDE. Mai mult, Lăzăroiu ironizează întreaga situaţie. "Citesc ca Dragnea și Tăriceanu vor să ancheteze rezultatul alegerilor prezidențiale din 2009 (se fac opt ani acuși). Poate Parlamentul va stabili că a câștigat Geoană și atunci Iohannis ar face bine să-și întrerupă puțin mandatul să-i facă loc nedreptățitului. Dar stai...dacă Geoană a câștigat în 2009, atunci poate ar fi câștigat și Ponta în 2014. Așa e. Dar pe Ponta nu-l vrea Dragnea la Cotroceni", a scris Lăzăroiu pe facebook.

Citește și: Victoria Beckham a început să-și vândă hainele în supermarketuri

Tirul sociologului nu se opreşte aici. Liviu Dragnea e atacat dur. "Ei, bine, și pentru că această comisie de anchetă a eventualelor fraude de la alegerile din 2009 trebuia să aibă un șef, sursele îl dau pe Liviu Dragnea drept ocupant al capului mesei. E firesc, era nevoie de un expert in fraude. Și Dragnea e printre puținii pe care-i avem, oficial, cu certificat de la ICCJ.", a tunat Lăzăroiu.