Sorin Grindeanu, reacție DURĂ în scandalul pensiilor private: 'Vinovații să PLĂTEASCĂ'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 13-04-2017 13:20
Actualizat: 13-04-2017 13:27

Premierul Sorin Grindeanu a declarat joi că scandalul privind pensiile private nu își are rostul și că nu există intenția de a naționaliza pensiile.

„Folosesc acest prilej prin a întări ceea ce domnul ministru al Finanțelor spune de câteva zile bune, și anume că nu există niciun fel de intenție, nu a fost niciun fel de discuție de acest tip, iar cei care aduc aceste discuții în spațiul public și care stârnesc neîncredere vor trebui să plătească. Nu putem să ne jucăm cu zvonuri, care pot să producă tulburări în piață. Sunt lucruri pe care și oamenii politici trebuie să le înțeleagă, chiar dacă sunt angrenați într-o bătălie internă”, a spus Sorin Grindeanu.

Fondul de pensii NN şi-a anunţat, marţi, clienţii că în ultimele săptămâni au existat discuţii în spaţiul public privind o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private şi le recomandă să se informeze despre contextul pieţei.