Împăcare istorică între Regele Hagi şi un lider de galerie: Detalii de la discuţii

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 14-04-2017 17:29

Înainte de meciul cu Dinamo, Romario Benzar, fundașul celor de la Viitorul a vorbit despre lupta la titlu. "Dacă vom câștiga cu Dinamo, nu mai avem cum să pierdem locul doi. De aceea vom încerca să luăm cele 3 puncte. În acest final de campionat nu avem nicio presiune, nici de la Hagi, nici de la suporteri. Titlul este un obiectiv intern, pe care ni l-am stabilit noi. Vrem să câștigăm campionatul, dar nu punem presiune.

Domnul Hagi ne spune la fel. Ne cere să jucăm deschis și spune că nu avem nimic de pierdut", a spus Benzar la conferința de presă, conform gsp.ro.

Gică Hagi, antrenorul celor de la Viitorul, a avut o întâlnire cu Sorin Mihăilescu, liderul galeriei celor de la Farul. Întâlnirea dintre cei doi a venit la cererea suporterului, el și Hagi fiind timp de mulți ani în conflict. "Pentru mine, Farul este cea mai importantă echipă. Trebuie să fie din nou în elită, poate chiar în primele patru echipe. Îmi doresc ca această echipă să învie în cel mai scurt timp", a spus Hagi.