Canada anunţă noi sancţiuni împotriva Siriei

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 14-04-2017 18:01

Şefa diplomaţiei canadiene, Chrystia Freeland, a anunţat vineri noi sancţiuni împotriva Siriei, constând în îngheţarea fondurilor şi interzicerea tranzacţiilor economice cu 'înalţi reprezentanţi ai regimului Assad', informează AFP. Canada nu a mai aplicat sancţiuni împotriva Siriei şi preşedintelui său Bashar al-Assad din 2014, acestea fiind decise la acea vreme de fostul guvern conservator.

Preşedintele sirian Bashar al-Assad, familia sa, guvernul şi toată ierarhia militară fac de atunci obiectul sancţiunilor. Guvernul liberal al lui Justin Trudeau a decis, prin urmare, să extindă sancţiunile cu '27 de persoane suplimentare', printre care generali de divizie cum sunt Adib Salameh, Jawdat Salbi Mawas şi Tahir Hamid Khalil, acuzaţi că au ordonat atacuri la adresa unor ţinte civile sau torturarea de opozanţi.

'Adăugarea numelor lor pe lista persoanelor vizate de sancţiuni va contribui la sporirea presiunii internaţionale asupra regimului, pentru ca acesta să înceteze imediat actele de violenţă arbitrare împotriva propriului său popor, cum este şi atacul cu arme chimice' asupra unui oraş al insurgenţilor, la 4 aprilie, a declarat Chrystia Freeland. 'Atacul chimic comis săptămâna trecută în sudul provinciei (siriene) Idlib constituie o crimă de război şi este inacceptabil', a declarat ea.

'Canada este hotărâtă să susţină poporul sirian', a mai dat asigurări ministrul canadian de externe, amintind de angajamentul guvernului de la Ottawa de a acorda 1,6 miliarde de dolari (1,13 miliarde de euro) ca ajutor umanitar şi pentru întărirea securităţii în Siria, conform Agerpres. Guvernul Trudeau a primit din noiembrie 2015 peste 40.000 de refugiaţi sirieni.