Coreea de Nord, demonstraţie de forţă: Arme noi care ameninţă SUA/ VIDEO

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 15-04-2017 11:31
Actualizat: 15-04-2017 11:34

Coreea de Nord a afişat ceea ce păreau a fi noi rachete intercontinentale şi proiectile pentru submarine, cu ocazia paradei prilejuite de cea de-a 105-a aniversare a preşedintelui-fondator Kim Il Sung, sâmbătă, 15 aprilie. Între timp, un portavion nuclear american se îndreaptă spre peninsula Coreeană, infomează Reuters.

Vezi şi: Ziua DECISIVĂ: Mişcarea care ar putea declanşa RĂZBOIUL în Coreea de Nord

Rachetele au părut să fie tema principală a uriaşei parade, în care liderul suprem Kim Jong Un l-a salutat public pe comandantul forţelor strategice, ramură a armatei care este responsabilă de arsenalul de rachete.

Kim Jong Un, aparent relaxat, într-un costum de culoare închisă, a privit de la un balcon festivităţile de "Ziua Soarelui", în Piaţa Kim Il Sung din Phenian.

Spre deosebire de precedentele parade, niciun oficial chinez nu a fost văzut la eveniment. China este principalul aliat al Coreei de Nord, dar recent a condamnat testele nucleare ale regimului de la Phenian şi a susţinut sancţiunile ONU.

Experţii militari au declarat că unele dintre rachetele afişate la paradă sunt de tip nou, cu rază lungă. Coreea de Nord a susţinut că a dezvoltat rachete balistice intercontinentale, capabile să lovească ţinte de pe continentul american.