Organizația religioasă Martorii lui Iehova nu mai are voie să funcționeze în Rusia, Curtea Supremă aprobând o cerere a Ministerului de Justiţie de a considera gruparea creştină ca fiind extremistă. Scriitorul Vasile Ernu, autor al volumului "Sectanţii", despre grupurile religioase marginale din spaţiul ex-sovietic, analizează decizia justiţiei din Rusia prin prisma istoriei "sectanţilor" sub regimurile totalitare. "Iehoviştii ruşi să vină în Republica Moldova sau România... sau în Bugeac", este titlul textului publicat de Ernu pe Facebook.
Vezi şi: REZULTATELE DEFINITIVE ale alegerilor prezidențiale din Franța/ Primul TUR
"Curtea supremă a Rusiei a decis: Martorii lui Iehova interzişi pentru că este o organizaţie extremistă. O tîmpenie cît casa. Creştinismul e de felul lui cam extremist. Dar nu poţi să-l interzici. Iehoviştii sînt chiar paşnici, pacifişti, nu pun mîna pe armă. Par ei mai insistenţi, bat pe la uşile oamenilor să le vestească Evanghelia aşa cum o înţeleg ei dar nu sînt perioculoşi: nu au nimic violent. Deci nu beau sînge de copil cum se zicea pe vremurile comuniste desptre „sectanţi”. E adevărat că nu beau alcool ceea ce e de neiertat în spaţiul pravoslavnic.
Experienţa sovietică de represiune a „sectanţilor” ne arată că perioadele acelea au fost pentru ei destul de prospere pentru că ei au o capacitate de organizare şi rezistenţă uluitoare. Ei făceau multă puşcărie în URSS pentru că nu acceptau să facă armata, să depună jurămînt militar sau să pună mîna pe armă. Am povestit despre ei pe îndelete în Sectanţii. Pînă şi Şalamov spune în notiţele lui despre GULAG că "sectanţii" erau singurii care aveau o ţinută umană demnă şi nu cedau. Chiar şi în acele condiii în care mai toţi cedau şi deveneu inumani din cauza foamei şi violenţei.
Vor trăi în afara legii. Se vor descurca de muinune cu toate că nu e corect ce li se întîmplă. Li se încalcă un drept fundamental.
În adolescenţă aveam cîţiva prieteni buni din ramura „otdelionnîie” /”neînregistraţii”: o grupare religioasă care nu accepta să se supună statului, să se înregistreze. Era ca şi cum nu ai avea acte: refuzi să ai acte pentru că le percepi ca pe o formă de control al statului. Se strîngeau clandestin. Aveau cîteva biserici clandestine unde se adunau. O ştiam bine pe cea de la Poşta veche, un cartier special al Chişinăului. De Paşte am fost să vizitez locul. Nici contrabandiştii cu GPS-ul nu o găsesc dar miteri statul. După 30 de ani totul funcţionează cum trebuie. Doar că au mai îmbătrînit. Cresc alţii.
Ei erau de departe cei mai bine organizaţi din spaţiul sovietic. Aproape mai bine ca bandiţii. Ştiau toate trucurile posibile şi imposibile în a fenta regimul sovietic şi serviciile vigilente. Aveau o economie alternativă foarte bine pusă la punct. Erau foarte buni meşteri în diverse domenii. Apicultori mulţi şi se pricepeau la partea tehnică excelent. Aveau un sistem de ajutorare care funcţiona la nivel de Imperiu. Familiile celor care nimereu în puşcărie erau preluaţi şi ajutaţi de comunitate. Ei puteau face rost de orice. Nu ştiu cum dar puteau. Şi erau cei mai buni traficanţi de biblii: vorbim de trafic cu tonele, camioanele et. Nu se jucau cu mărunţişuri. Începînd cu anii 70 deja aveau mai multe tipografii clandestine, reviste, cărţi scoase acolo. Suferinţa nu-i speria. Puşcăria nici atît. Pentru ei era un fel de onoare să facă puşcărie. Se mîndreau cu asta. Cu cît stăteai mai mult cu atît aveai prestigiul mai mare. Era un semn al „salvării” lor. Gîndeau într-un soi de teologie a martirajului.
Acum corect ar fi să se solidarizeze lumea cu ei. Şi cel mai frumos ar fi dacă Biserica pravoslavnică rusă le-ar sări în ajutor. Dacă nu: în bună tradiţie să fugă spre gurile Dunăprii. Îi aşteptăm cu braţele deschise. Aşa au făcut şi staroverii şi alte grupuri religioase persecutate. Nu se sperie „sectanţii” aşa uşor: l-au îngropat pe Stalin, îl vor îngropa şi pe Putin", scrie Ernu.