Parlamentul crește salariile primarilor și viceprimarilor: mărire CONSISTENTĂ

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 25-04-2017 12:26
Actualizat: 25-04-2017 13:30

Camera Deputaților a adoptat OUG9/2017, cea prin care se măresc salariile primarilor, viceprimarilor, președinților de Consilii Județene și consilierilor județeni cu 30%.

Cu 212 voturi pentru și 33 împotrivă, Camera Deputaților a adoptat OUG 9/2017 prin care cresc salariile aleșilor locali.

"Am dat raport Ordonanţei 9/2017. În primul rând sunt doleanţele celor din sistemul de apărare şi ordine publică, siguranţă naţională, precum şi din sistemul penitenciar, care se află la Ministerul Justiţiei. În urma aplicărilor succesive a măririlor de salarii minime, ei au rămas cu solda de bază undeva la 700 de lei, ceea ce era anormal. Am adus-o începând cu luna aprilie la nivelul salariului minim, astfel încât şi poliţiştii, şi cei din armată să beneficieze de măririle salariale promise. De asemenea, în urma unui amendament şi cu sprijinul doamnei ministru al Muncii am adoptat şi mărirea salariilor primarilor şi viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene cu 30%, începând cu luna aprilie, până când legea salarizării va intra în linie dreaptă", a declarat preşedintele Comisiei de muncă de la Camera Deputaţilor, Adrian Solomon, scrie agerpres.ro.

El a adăugat că proiectul de lege va intra marţi pe ordinea de zi a plenului Camerei.

La rândul său, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a precizat că a susţinut majorarea salariilor primarilor, iar această măsură nu grevează în niciun fel bugetul de stat, pentru că aceste majorări de salarii se fac din bugetele locale.

"Amendamentul mai operează timp de o lună pentru că după aceea, intrând în vigoare legea salarizării unitare, primarii vor intra pe alte grile de salarizare mult mai mari decât sunt în prezent", a menţionat Vasilescu.