PSD: Militarii şi poliţiştii, beneficiari ai proiectului de lege pentru aprobarea OUG nr.9

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 25-04-2017 19:03

Militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor şi personalul civil din cadrul instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională vor beneficia de proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr.9/2017 privind unele măsuri bugetare în acest an, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative.

Angajaţii din aceste instituţii care vor asigura continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice, în afara programului normal de lucru, de la domiciliu, beneficiază pentru această perioadă de o majorare de 40% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie, acordată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, precizează marţi grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor.

Condiţiile de acordare a majorării de 40% din salariu, inclusiv activităţile pentru care se asigură continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice, se stabilesc prin ordin al conducătorilor instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, se arată în comunicat. Conform sursei citate, indemnizaţiile primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene se majorează cu 30% faţă de nivelul aflat în plată pentru luna martie a acestui an, ca urmare a adoptării în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, care a avut loc marţi, 25 aprilie, a proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi OUG 9/2017, cu două amendamente prin care se măresc soldele şi salariile primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene. Cele două amendamente la ordonanţă au fost aprobate luni şi de Comisiile pentru buget şi pentru muncă ale Camerei Deputaţilor.