Donald Trump nu este nici pe departe un președinte atât de rău pe cât ne temeam. Dar nici nu arată a fi pregătit să fie la înălțimea funcției.
Sâmbătă se vor împlini 100 de zile de când Donald Trump și-a luat în primire funcția. În acest timp nu au fost obținute rezultate notabile. Mexic nu a anunțat că va plăti zidul, reforma sănătății a fost abandonată, musulmanii încă pot să intre în SUA iar președintele s-a remarcat mai ales prin gafe.
Partea luminoasă a poveștii este că nu a făcut nici pe departe atât rău pe cât se așteptau criticii. Măsurile legislative socotite de unii ca amenințări la adresa democrației au fost în general abandonate. Personaje precum Steve Bannon sau Michael Flynn au fost concediate iar fiica lui Trump, Ivanka, împreună cu soțul ei, Jared, sunt văzuți ca influențe stabilizatoare.
Mai mult chiar, Trump a primit laude pentru acțiunile măsurate din Siria iar aruncarea celei mai mari bombe ne-nucleare în Afghanistan, împreună cu unele mișcări ale flotei, au fost socotite drept afirmări ale forței SUA.
Putem să credem că "pericolul Trump" a trecut, că în această sută de zile președintele a învățat cum se guvernează, iar în față stau timpuri mai sigure și mai bune? Această întrebare nu privește doar America ci ne privește pe noi toți.
În opinia mea nu este cazul să avem mai mult de un optimism limitat. Există, pornind de la Vilfredo Pareto încoace, "regula 80/20" care spune că 80% din rezultate sunt date de 20% din input (muncă, informație, etc). Pornind de aici, am putea zice că Trump și echipa sa au învățat (sau sunt pe cale să învețe) 20 % din ce trebuie pentru a conduce America. Acești 20% îl fac pe Trump să apară ca un președinte 80% capabil. Dar, privind mai cu atenție, problemele se văd. Jared Kusner, ginerele rezonabil și de încredere, a primit atâtea sarcini încât este omenește imposibil să le ducă la bun sfârșit. Bomba din Afghanistan nu a fost ordonată de Trump ci, fără știrea lui, de un general care a socotit că asta e cea mai bună cale să distrugă tunelurile ISIS. Acest general nu pare să fi meditat la efectele internaționale. A ieșit bine dar putea să iasă rău.
Cu un președinte funcțional în 80% din cazuri, și cu anumite date fundamentale solide (mărimea economiei, forța militară, democrația bazată pe verificări reciproce), America poate merge înainte. Senatul și Justiția vor fi capabile să țină în frâu excesele politice, generalii vor fi capabili să poarte războaiele locale. În majoritatea cazurilor, cel puțin.
Dar dacă într-o zi va fi nevoie de un președinte competent sută la sută, înconjurat de o echipă pe măsură. Ei bine, mă tem de ziua aceea?