Merkel regretă anularea de către Netanyahu a unei întrevederi cu ministrul german de externe

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 26-04-2017 17:16

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, a declarat miercuri că 'deplânge' anularea cu o zi înainte de către premierul israelian Benjamin Netanyahu a unei întrevederi, la Ierusalim, cu ministrul de externe german, incident diplomatic rarisim între cele două ţări, informează AFP. 'Cancelarul federal deplânge faptul că întrevederea nu a putut să aibă loc', a declarat purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel, Steffen Seibert, în timpul unui briefing la Berlin.

Reuniunea dintre premierul israelian şi şeful diplomaţiei germane Sigmar Gabriel a fost anulată după ce acesta din urmă a refuzat să renunţe la o întâlnire prevăzută în Israel cu reprezentanţi a două organizaţii non-guvernamentale israeliene foarte critice la adresa guvernului lui Netanyahu. 'Programele vizitelor cancelarului includ în mod regulat întrevederi cu ONG-uri şi reprezentanţi ai societăţii civile şi prin urmare este posibil, într-o democraţie, ca vizitatorii străini să discute cu reprezentanţi ai societăţii civile cu poziţii critice, fără ca acest lucru să creeze probleme', a subliniat purtătorul de cuvânt.

La rândul său, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe german, Sebastian Fischer, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la situaţia organizaţiilor non-guvernamentale din Israel. 'În mod clar, marja de manevră a unor organizaţii ale societăţii civile în Israel s-a redus în ultimii ani, ceea ce noi constatăm cu oarecare îngrijorare', a declarat el. Sigmar Gabriel s-a întâlnit cu reprezentanţi ai ONG-urilor B'Tselem şi Breaking the Silence, conform Agerpres.

B'Tselem documentează încălcările drepturilor omului în teritoriile palestiniene ocupate de 50 de ani de statul israelian, în timp ce Breaking the Silence, un alt ONG israelian, oferă sub acoperirea anonimatului o platformă soldaţilor israelieni pentru ca aceştia să povestească întâmplările prin ce au trecut şi să denunţe acţiunile condamnabile, în opinia lor, ale armatei. La rândul său, biroul de presă al lui Netanyahu a anunţat că 'diplomaţii sunt bineveniţi şi pot să aibă întâlniri cu reprezentanţi ai societăţii civile', însă 'premierul nu se va întâlni cu cei care conferă legitimitate organizaţiilor ce îndeamnă la incriminarea soldaţilor israelieni'.

Incidentul diplomatic a survenit într-un context de răcire a relaţiilor bilaterale, în special cu privire la colonizare, construirea de Israel a unor locuinţe civile în teritoriile palestiniene ocupate, criticată de Berlin.