Ministrul Sănătății va interzice exportul paralel pentru medicamentele din programele naționale

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 28-04-2017 17:27

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat vineri că va cere interzicerea exportului paralel pentru toate medicamentele din programele naționale. Prezent la Forumul Național al Asociațiilor de Pacienți, organizat de COPAC, Bodog a precizat că se poate interzice exportul pe o perioadă de până la un an.

Demnitarul a menționat că a inițiat procedura către Ministerul Economiei prin care se cere interzicerea exportului paralel pentru vaccinuri. Florian Bodog a mai spus că există și alte documente în pregătire în privința medicamentelor din programele naționale. El a amintit că joi a fost aprobată Hotărârea de Guvern pentru tratamentul persoanelor care suferă de hepatita C și care au suferit un transplant, conform Agerpres. La Forumul Național al Pacienților participă 150 de reprezentanți ai asociațiilor de pacienți din întreaga țară.