OSCE limitează patrulele în Ucraina după uciderea unui medic american

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 28-04-2017 22:12

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a anunţat vineri că limitează patrulele în estul Ucrainei după moartea unui colaborator, un medic american ucis de o mină, relatează AFP. 'Nu mai patrulăm decât pe teren solid (...)', a indicat într-un comunicat adjunctul şefului misiunii de observare specială (SMM) a OSCE în Ucraina, Alexander Hug.

'Aceasta va reduce desigur capacitatea noastră de a ne deplasa în unele locuri. Vor fi în consecinţă mai puţin evenimente sesizate', a adăugat el. Medicul a fost ucis şi alţi doi răniţi duminică în timp ce vehiculul în care se aflau a trecut peste o mină în cursul unei patrule în estul Ucrainei, regiune afectată de un conflict între forţele ucrainene şi separatişti proruşi, conform Agerpres.

Este prima victimă a misiunii de observare a OSCE în Ucraina de la desfăşurarea acesteia, în urmă cu peste trei ani, în această regiune în care organizaţia este însărcinată să monitorizeze respectarea acordurilor de pace.