Manifestația URIAȘĂ la Moscova cu ocazia zilei de 1 Mai

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 01-05-2017 18:36

Aproape un milion şi jumătate de ruşi au defilat luni în centrul Moscovei cu ocazia zilei de 1 Mai, o prezenţă mult mai mare decât în anii precedenţi, conform poliţiei din capitala Rusiei, informează AFP, conform agerpres.ro

"Aproape 1,5 milioane de persoane au defilat cu ocazia zilei de 1 Mai", Ziua Muncii, a precizat poliţia într-un comunicat citat de agenţia de presă Interfax.

Vicepreședinte PSD, susținere pentru proiectul controversat al lui Tăriceanu


Manifestanţii au defilat în Piaţa Roşie, în apropiere de zidurile Kremlinului, având în mâini drapele şi baloane. În 2016 şi 2015, numai 100.000 de persoane au participat la Moscova la această mare paradă, conform cifrelor poliţiei.

Surpriză de proporții! Încă o vedetă tv de la noi s-a măritat în secret


"Pentru mine, este o sărbătoare nemuritoare", a declarat pentru AFP Vladimir Nikolaievici, fost comandant al armatei ruse, venit să defileze în uniformă. 

Unii manifestanţi au afişat drapele comuniste şi portrete cu Lenin, în sunet de fanfară. Alţii au strigat sloganuri împotriva guvernului, aşa cum a făcut şi Vladislav Riazanţiev, unul dintre liderii mişcării 'Blocul de stânga'. "Suntem împotriva (preşedintelui rus Vladimir) Putin, însă nu împotriva sa ca persoană", a explicat el pentru AFP. 

În total, circa 2,6 milioane de persoane au defilat în toată ţara în această zi internaţională a muncii, sărbătoare în Rusia, conform autorităţilor.