Rebelii sirieni îşi SUSPENDĂ participarea la negocierile de pace de la Astana

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 03-05-2017 14:25

Rebelii sirieni au anunţat că îşi suspendă participarea la negocierile cu regimul - ce s-au deschis miercuri - la Astana, în Kazahstan, până la oprirea bombardamentelor în Siria, relatează AFP, conform agerpres.

"Delegaţia rebelilor îşi suspendă întâlnirile din cauza violentelor bombardamente aeriene care lovesc civilii. Suspendarea va dura până la oprirea loviturilor în întreaga Sirie", a indicat pentru agenţia franceză de presă o sursă din cadrul delegaţiei rebelilor, evocând bombardamente "în toată Siria", fără alte detalii.

Donald Trump se ia la trântă cu istoria Americii. Ultimele sale declaraţii provoacă controverse

"Rebelii îşi suspendă participarea la reuniunile de la Astana până când nu va exista un angajament total privind încetarea bombardamentelor în Siria", a declarat o altă sursă apropiată opoziţiei.

Acest anunţ a intervenit chiar în debutul negocierilor în capitala kazahă, organizate sub egida "mediatorilor" rus, iranian - susţinători ai regimului preşedintelui Bashar al Assad - şi turc - care îi sprijină pe rebeli - în prezenţa emisarului ONU, Staffan de Mistura.

Potrivit unor surse apropiate opoziţiei, guvernul şi rebeli urmau să înceapă discuţiile asupra unui proiect propus de Moscova privind zonele de "detensionare" pe teritoriul Siriei.

Documentul, a cărui versiune în limba arabă a ajuns în posesia AFP, propune crearea unor "zone de detensionare" în teritoriile rebele din Idlib (nord-vest), în provincia centrală Homs, în enclava rebelă din Ghouta (suburbie a Damascului) şi în partea de sud a ţării. Aceste zone au ca obiectiv "să pună capăt imediat violenţei" şi "să asigure condiţii pentru întoarcerea în siguranţă şi voluntară a refugiaţilor".