Sorin Grindeanu, PRIMA REACȚIE după ce PSD a votat pentru grațierea corupților: NU susțin

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 03-05-2017 18:40
Actualizat: 03-05-2017 18:45

Sorin Grindeanu a reacționat după ce Comisia juridică a Senatului a adoptat miercuri, cu 5 voturi ”pentru” şi 3 ”împotrivă” amendamentele propuse de senatorii Traian Băsescu, Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu la proiectul de Lege privind graţierea, prin care cei condamnaţi la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă urmează să fie graţiaţi sub rezerva achitării prejudiciului. Acesta a spus că Guvernul nu susține aceste amendamente.

Mișcare de ULTIMĂ ORĂ - GRAȚIEREA faptelor de corupție, VOTATĂ de Comisia Juridică

„Am mai spus-o și o repet: Guvernul susține legea grațierii în forma propusă inițial. Amendamentele adoptate astăzi de Comisia Juridică a Senatului, referitor la grațierea faptelor de corupție, nu au susținerea Executivului.”, scrie Grindeanu pe Facebook.