Jean-Claude Juncker discută cu Sorin Grindeanu

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 11-05-2017 15:41

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a sosit, joi, la Palatul Victoria, unde va avea o întrevedere cu premierul Sorin Grindeanu.

În cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează la Bucureşti, în prima parte a zilei, şeful CE s-a adresat plenului reunit al Parlamentului cu privire la viitorul Europei.

Ulterior, Jean-Claude Juncker a fost primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis, cu care a avut convorbiri tete-a-tete şi oficiale. Preşedintele CE a participat şi la recepţia oferită de şeful statului român cu ocazia Zilei Europei în Grădina Palatului Cotroceni.

Cu ocazia prezenţei sale la Bucureşti, preşedintele Comisiei Europene se va afla şi în dialog cu cetăţenii, împreună cu comisarul european Corina Creţu, discuţiile vizând viitorul Europei şi rolul României în proiectul european, la 10 ani de la aderare. Dezbaterea va avea loc la Muzeul Naţional de Artă din Capitală.