150 de țări, lovite de atacul cibernetic: Se evaluează pagubele și se analizează riscurile

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 15-05-2017 21:32

Lumea întreagă acuză şocul produs de cel mai mare atac cibernetic şi se pregăteşte pentru noi lovituri. Luni seară se desfăşoară reuniunea de urgenţă a cabinetului Marii Britanii, Cobra, care evaluează pagubele şi riscurile viitoare.

Sistemul medical britanic a fost unul dintre obiectivele cele mai afectate de atac. Nu întâmplător, deoarece în el se regăsesc informaţii despre cetăţenii Regatului, foarte utile cu numai o lună înainte de alegerile parlamentare anticipate.

Virusul a lovit puternic şi Asia, în prima zi de muncă după un weekend în care majoritatea birourilor şi companiilor au fost închise şi din motive de securitate.

La nivelul Uniunii Europene, efectele au fost minime, cu excepţia Franţei, unde principala victimă a fost Renault. Purtător de cuvânt al UE, Margaritis Schinas: “Comisia nu are informaţii că vreuna dintre instituţiile sau agenţiile sale au fost afectate de atac. Utilizarea atacurilor cibernetice în scopuri criminale este în continuă creştere şi este necesar un răspuns coordonat la nivelul UE”.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, care se află la Beijing, respinge implicarea ţării sale în atac. “Pentru noi nu au fost pagube importante: nici pentru bănci, nici pentru sistemul medical. Dar acest atac cibernetic este serios, este un motiv de îngrijorare. Cât despre sursa acestor ameninţări, după părerea mea, autorităţile de la Microsoft au spus clar. Serviciile speciale din SUA au fost sursa primară a acestui virus. Rusia nu are nicio legătură. Sunt surprins să aud altceva în aceste circumstanţe”, a spus Putin.

Majoritatea computerelor afectate sunt cele considerate prea vechi pentru a mai fi upgradate sau cele din sistemul medical şi din industria manufacturieră. Acestea nu pot fi închise pentru introducerea de sisteme suplimentare de protecţie.