Român căutat pentru CRIMĂ în Germania, prins şi arestat într-un sat din Ungaria

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 17-05-2017 11:42

Poliţia ungară a anunţat miercuri că a arestat un cetăţean român care era căutat pentru crimă de autorităţile germane printr-un mandat de arestare european, transmite MTI, conform agerpres.

Poliţia germană a solicitat în decembrie 2016 ajutorul poliţiei ungare pentru depistarea locului unde se ascunde un suspect de crimă.

AVERTISMENT şoc: Coreea de Nord poate lua la ţintă China şi Rusia

Conform acuzaţiilor, bărbatul în vârstă de 24 de ani făcea parte dintr-o bandă care a intrat cu forţa în casa unei femei de 86 de ani, atacând-o şi obligând-o să le dea bunurile de valoare. Atacatorii au lăsat-o pe femeie într-o stare gravă, bătrâna murind ulterior din cauza rănilor.

Ceilalţi membri ai bandei au fost arestaţi de poliţia germană, însă suspectul român scăpase. În timpul anchetei, s-a stabilit că el a călătorit între Germania şi România, prin Austria şi Ungaria.

Poliţia l-a prins pe bărbat în satul Alsonemedi, judeţul Pest, şi va fi ţinut în detenţie până când va fi luată decizia de a-l preda autorităţilor germane.