DOLIU Cineastul sud-coreean Kim Ji-seok a încetat din viaţă la Cannes

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 19-05-2017 21:13

Cineastul sud-coreean Kim Ji-seok, director adjunct al festivalului internaţional de film de la Busan (BIFF), cel mai mare din Asia, a murit joi, la 57 de ani, în urma unui infarct suferit în timp ce se afla la festivalul internaţional de film de la Cannes, informează Yonhap şi AFP. Anunţul a fost făcut în comunicate de presă difuzate vineri de BIFF şi de delegatul general al festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux.

Kim Ji-seok a fost una dintre marile personalităţi care au inspirat Festivalul de la Busan, la care era o prezenţă importantă, a spus oficialul francez, salutând un mare profesionist. Kim s-a născut la Busan în 1960 şi a fost membru fondator al BIFF, care a fost lansat în 1996, conform Agerpres. În ultimii 20 de ani el s-a implicat în descoperirea de filme din Asia şi a jucat un rol esenţial în dezvoltarea festivalului de la Busan care a devenit cel mai mare de pe continent.