Dan Andronic, după anunțul lui Tudorel Toader: 'Nu vreau să fiu mai suspicios decât este cazul'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 22-05-2017 09:18
Actualizat: 22-05-2017 09:22

Dan Andronic, jurnalistul care a stârnit valuri cu dezvăluirile privind arhiva SIPA, consideră că ministrul Justiției Tudorel Toader a luat o „decizie importantă”, anunțând că va publica numele celor care au intrat în arhivă. De asemenea, Andronic spune, într-o postare pe Facebook, că demersul ministrului Justiției poate fi dus mai departe prin desecretizarea Raportului din 2008.

„Ministrul Justiției a luat o decizie importantă: va publica numele celor care au intrat în Arhiva SIPA.
Cred că poate duce demersul mai departe și să desecretizeze Raportul Comisiei Chiuariu-Predoiu din care se vede clar că s-au copiat documente și s-au manipulat fraudulos documentele secrete de către echipa Macovei-Danileț! 
Dar cu privire la prima inițiaitivă ce facem cu perioada ministrului Macovei în care n-au funcționat camerele de supraveghere instalate de SRI? Și nu s-au făcut procese verbale de intrare în arhivă?
Nu vreau să fiu mai suspicios decât este cazul, dar primul pas cu adevărat curajos pentru aflarea adevărului despre arhiva SIPA este desecretizarea Raportului din 2008!”, scrie Dan Andronic, pe Facebook.

Jurnalistul Dan Andronic susţine, într-un articol publicat pe evz.ro, că arhiva SIPA ar fi fost copiată în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, comisie formată din judecătorul Cristi Danileţ şi procurorul DNA Paul Dumitriu. Reamintim că Monica Macovei şi judecătorul Cristi Danileţ, principalii vizaţi de aşa-zisele dezvăluiri din EVZ au negat hotărât acuzaţiile lui Andronic.