Theresa May va fi prezentă la summiturile G7 şi NATO

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 23-05-2017 23:35

Prim-ministrul britanic, Theresa May, va participa după cum este prevăzut la summiturile G7 şi NATO din această săptămână, a confirmat marţi un purtător de cuvânt al Downing Street, la o zi după atentatul care a făcut 22 de morţi la Manchester, scrie AFP. "Summiturile G7 şi NATO sunt menţinute pe agendă", a declarat purtătorul de cuvânt în cursul unei conferinţe de presă.

Întrebat despre eventuale modificări în ordinea de zi a acestor evenimente ca urmare a atacului de la Manchester, el a subliniat că "antiterorismul constituie deja un parte importantă a programului" discuţiilor. La summitul G7 este prevăzut ca Theresa May să conducă discuţiile despre lupta împotriva terorismului.

Principalii lideri ai Alianţei Nord-Atlantice, precum şi şefi de stat, printre care preşedintele american, Donald Trump, şi cel francez, Emmanuel Macron, se vor întâlni joi la Bruxelles pentru summitul NATO. Vineri şi sâmbătă, reprezentanţi ai ţărilor din G7 (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite) se vor reuni la Taormina, în Sicilia (sudul Italiei), conform Agerpres. Atentatul care a lovit oraşul Manchester (centrul Angliei) luni seară a făcut cel puţin 22 de morţi şi 59 de răniţi, printre care numeroşi copii şi adolescenţi care asistaseră la concertul susţinut de cântăreaţa americană Ariana Grande.