Grindeanu: Cred că românii aşteaptă altceva de la politicieni decât vorbe

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 24-05-2017 00:02

Românii aşteaptă altceva de la politicieni decât vorbe, a afirmat, marţi, premierul Sorin Grindeanu, precizând că, în anii trecuţi, indiferent de guvernare, "s-a vorbit foarte mult". "Cred că (...) românii aşteaptă altceva de la politicieni decât vorbe. Şi mă străduiesc şi eu şi ceilalţi colegi ai mei să facem lucruri şi aia e cea mai bună apărare a noastră în faţa celor care mai mult vorbesc decât au făcut. Şi slavă Domnului, în toţi aceşti ani, indiferent de guvernare, s-a vorbit foarte mult. Din păcate, dacă s-ar fi făcut pe jumătate din cât s-a vorbit, eram (...), în mod sigur, mult mai departe", a declarat Grindeanu, la televiziunea B1.

Totodată, întrebat cum merge guvernarea, şeful Executivului a răspuns: "Bine. Eu cred că, dacă facem aşa un bilanţ la patru luni, e o guvernare care a încercat şi a şi reuşit - trecând peste experienţele pe care poate că puţine guverne le-au avut la început şi pe care le ştim cu toţii - să implementeze măsurile din programul PSD, măsuri care au fost urmărite şi implementate pas cu pas".