FSB a dejucat în ultima clipă un ATAC terorist în Moscova. Patru persoane au fost ARESTATE - FOTO

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 25-05-2017 14:38
Actualizat: 25-05-2017 14:40

Patru persoane, bănuite ca fac parte dintr-o reţea teroristă afiliată ISIS, au fost arestate de serviciile de securitate ruse.

Toţi cei reţinuţi aveau de gând să fugă în Siria după ce îşi atingeau obiectivul sângeros. Ei pregăteau atacuri teroriste asupra sistemului de transport în comun din Moscova, se arată în comunicatul FSB, preluat de RT.

"Serviciul Federal de Securitate Rus a reţinut patru membri ai unui grup terorist. Printre ei sunt cetăţeni ruşi şi cetăţeni care provin din ţări ale Asiei Centrale. Aceştia pregăteau atacuri împotriva sistemului de infrastructură a transportului în comun din Moscova, folosind dispozitive explozive improvizate", se arată în comunicatul oficial, fără a se furniza detalii suplimentare.