Cel puţin 15 militari afgani au murit într-un atac taliban din Kandahar

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 26-05-2017 14:32

Cel puţin 15 soldaţi afgani au fost ucişi într-un atac al talibanilor împotriva unei baze militare în provincia Kandahar, al doilea atac de acest tip într-o singură săptămână, a anunţat Ministerul Apărării din Afganistan, informează AFP, potrivit agerpres.

"Talibanii au lansat un asalt coordonat împotriva unei baze militare în noaptea trecută, în districtul Shah Wali Kot, în provincia Kandahar", în sudul Afganistanului, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Dawlat Waziri, precizând că atacul "a durat mai multe ore".

ALERTĂ - TEROARE în Egipt: Zeci de CREȘTINI uciși în urma unui ATAC ARMAT asupra unui autocar

Un responsabil al provinciei a făcut la rândul lui un bilanţ de 20 de morţi.

"Există atâţia morţi, din nefericire. Avem 20 de morţi, toţi fac parte din armată, şi 16 răniţi. De asemenea, patru soldaţi au fost daţi dispăruţi după acest atac. Iar talibanii au pus stăpânire pe patru vehicule Humwee", a precizat acest responsabil sub acoperirea anonimatului.

Un purtător de cuvânt al talibanilor, Qari Yousuf Ahmadi, responsabil pentru zona de sud a Afganistanului, a revendicat această operaţiune într-un comunicat. "Combatanţii noştri au doborât trei baraje şi au ucis 35 de soldaţi marionetă. Alţi opt au fost răpiţi şi numeroase arme şi muniţii au fost luate", se spune în comunicatul talibanilor.

Insurgenţii islamişti au promis, atunci când şi-au lansat ofensiva de primăvară la sfârşitul lui aprilie, că vor viza cu precădere armate occidentale, considerate ale cotropitorilor, precum şi pe "mercenarii lor locali", desemnaţi prin soldaţi şi poliţişti afgani.

La începutul săptămânii, cel puţin zece soldaţi afgani, potrivit unui bilanţ oficial, au fost ucişi în atacul asupra bazei lor militare în aceeaşi provincie Kandahar. Operaţiunea întreprinsă de mai mult de 200 de atacatori a fost revendicată de talibani, care par să-şi consolideze poziţiile după ce în urmă cu 15 ani au fost înlăturaţi de la putere de americani.