Liderii G7 sunt ÎN CONFLICT cu Donald Trump: Președintele SUA s-a opus unui subiect sensibil

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 26-05-2017 20:38
Actualizat: 26-05-2017 21:38

Preşedintele SUA, Donald Trump, încă nu susţine Tratatul de la Paris privind schimbările climatice, astfel că liderii reuniţi vineri la Taormina (Sicilia) la summitul G7 nu au putut ajunge la o înţelegere privind aplicarea lui, în schimb există progrese în problema comerţului şi au convenit asupra altor chestiuni, precum poziţia faţă de conflictele din Libia sau Siria şi combaterea terorismului, fiind semnată o declaraţie privind lupta antiteroristă, informează DPA.

'Există o problemă nesoluţionată, respectiv poziţia SUA faţă de acordul climatic de la Paris (...) Toţi ceilalţi (participanţi la summit n.r) şi-au confirmat acceptul total faţă de acord', a declarat gazda reuniunii, premierul italian Paolo Gentiloni. 'Dar suntem siguri că, după o reflecţie internă, şi SUA îl vor susţine', şi-a manifestat el speranţa, scrie agerpres.ro.

Citește și: Pe modelul STRALETEI Alexandra, fiică de polițist, acum o ELEVĂ de 18 ani si-a scos la licitatie virginitatea / FOTO

Pe de altă parte, cei şapte şefi de stat sau de guvern din SUA, Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Canada şi Japonia au semnat o declaraţie comună în care îşi confirmă angajamentul de a intensifica lupta împotriva terorismului, în text făcându-se referire şi la eliminarea propagandei extremiste de pe internet. În document este exprimată şi solidaritatea faţă de Marea Britanie după atacul terorist de la Manchester, soldat cu 22 de morţi şi cel puţin 75 de răniţi.

Şeful executivului italian a mai anunţat că s-au făcut progrese şi în discuţiile privind comerţul internaţional, dar încă se lucrează la textul comunicatului final pe acest subiect.

Citește și: Asta e cea mai mare centrală fotovoltaică plutitoare din lume: A fost conectată la rețea

Preşedintele Trump s-a evidenţiat printr-o abordare protecţionistă în ceea ce priveşte comerţul, obiectivul său fiind să susţină economia americană şi crearea de locuri de muncă în SUA, aceleaşi motive stând şi la baza opoziţiei sale faţă de Acordul privind schimbările climatice.

Citește și: Un curs avansat pentru diagnosticarea cu ultrasunete a anomaliilor fetale are loc la Constanta .