Peste o sută de parlamentari au constituit grupul Prietenii Unirii

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 29-05-2017 19:39

115 deputaţi şi senatori, din partea tuturor partidelor politice, au constituit, luni, grupul "Prietenii Unirii" la iniţiativa Platformei Unioniste Acţiunea 2012. În cadrul şedinţei de inaugurare a grupului, care a avut loc la Camera Deputaţilor, preşedintele Platformei Acţiunea 2012, George Simion, a vorbit despre obiectivele pentru următoarele trei luni. În acest sens, a evidenţiat dorinţa autorităţilor locale din Republica Moldova de a colabora cu autorităţile din România, adăugând că într-un singur an s-a dublat numărul localităţilor înfrăţite, conform Agerpres.

"Vrem, în perspectiva anului 2018, ca peste jumătate din localităţile din Basarabia - care nu sunt multe, în total sunt 900 de primării peste Prut - să aibă un corespondent aici, în ţară. (...) Cred că dvs, ca aleşi ai comunităţilor locale, sunteţi cei mai potriviţi să ne puneţi în legătură cu autorităţile locale din ţară ", a spus el.

Simion a anunţat că vrea să continue şi în această vară programul "Cunoaşte-ţi ţara", iniţiat în 2015, în baza căruia cetăţenii moldoveni pot vizita timp de trei zile obiective culturale, turistice sau economice din România. El a solicitat sprijin pentru obţinerea unor locuri de cazare în cămine, pensiuni sau mănăstiri pe durata verii.

Totodată, George Simion i-a invitat pe membrii grupului "Prietenii Unirii" să viziteze Republica Moldova în cursul lunii august, dar şi să fie mai prezenţi în studioul de la Bucureşti al postului Unirea TV, înfiinţat în luna septembrie a anului trecut.

Preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, Constantin Codreanu, a vorbit la rândul său despre urgentarea soluţionării cazurilor cu privire la minorii basarabeni cărora nu li se mai înnoiesc actele româneşti când devin majori. "Aceştia se pomenesc într-o situaţie extrem de regretabilă, nu li se mai pot perfecta acte de stare civilă. Este o problemă care ţine de articolul 9 - eu şi colegii mei ne-am ocupat de această problemă începând cu ianuarie 2017. Din păcate, nu suntem auziţi la Ministerul Justiţiei, dar sperăm că împreună cu dvs. - iar fac apel la acea susţinere, inclusiv din partea celor care se află la guvernare - să cerem ca această problemă să fie soluţionată", a arătat el.

Deputatul PMP Robert Turcescu a apreciat că relaţia dintre România şi Republica Moldova se află de foarte mulţi ani într-un "blocaj romantic". "Dacă nu vom reuşi să depăşim bariera unor fonduri pe care le alocăm pentru diverse acţiuni guvernamentale sau în ajutorarea fraţilor de peste Prut şi nu ajungem la momentul în care actualitatea de la Bucureşti să fie interesantă pentru Chişinău, iar realitatea de la Chişinău să fie interesantă pentru Bucureşti, mă tem că ne vom mai întâlni poate vreme de ani de zile în aceste formule sau chiar în formule mai extinse şi vom trage o concluzie tristă, că, de fapt, aşa cum se întâmplă deja de prea mulţi ani, din punctul meu de vedere, relaţiile dintre Bucureşti şi Chişinău sunt sublime, nemaipomenite, dar lipsesc cu desăvârşire în dimensiunea lor adaptată vremurilor pe care le trăim", a precizat el.