Angela Merkel, gest ULUITOR după ce a afirmat că nu mai are încredere în SUA şi Marea Britanie

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 30-05-2017 17:46

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a afirmat duminică, la Munchen, pe fondul disensiunilor cu Administraţia Donald Trump, constatate la recentele reuniuni NATO şi G7, dar şi al Brexit că Uniunea Europeană nu se mai poate baza pe SUA, astfel că trebuie să îşi construiască propriul viitor.

După ce a rostit aceste cuvinte, cancelarul german a luat o gură de bere dintr-o halbă. Imaginile fac acum înconjurul lumii.

Citește și: STUDIU 40% dintre cei care navighează pe internet nu utilizează mijloace de apărare împotriva virusurilor

Pe Twitter, reacţiile userilor au fost pozitive. "Noul lider al lumii libere", a scris unul dintre utilizatori. "Vremurile în care ne puteam baza în totalitate unii pe ceilalţi au cam trecut", a declarat Angela Merkel duminică după-amiază, referindu-se la relaţiile transatlantice, potrivit site-ului publicaţiei Süddeutsche Zeitung. Statele Uniunii Europene trebuie să lupte mai mult decât până acum pentru viitorul comun, a explicat Angela Merkel."Noi, europenii, trebuie să ne luăm într-adevăr destinul în propriile mâini", a subliniat cancelarul Germaniei, potrivit Mediafax.

Angela Merkel, preşedintele formaţiunii Uniunea Creştin-Democrată, s-a întâlnit în München cu premierul landului Bavaria, Horst Seehofer, liderul Uniunii Creştin-Sociale, filiala bavareză a CDU.

Citește și: Biblia în versuri, o lucrare unică în țară, va putea ajunge la românii de pretutindeni


Angela Merkel a făcut aceste declaraţii după încheierea reuniunilor liderilor NATO şi G7. La summitul G7, Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie, Japonia şi Canada au reiterat "angajamentul puternic" în sensul aplicării rapide a măsurilor pentru combaterea încălzirii climatice stabilite prin Acordul de la Paris. Însă preşedintele SUA, Donald Trump, a refuzat să asume această responsabilitate.