Avocatul CJUE se pronunţă într-o controversă legată de dreptul de reşedinţă

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 30-05-2017 17:13

Avocatul general al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), Yves Bot, a susţinut marţi că un cetăţean al unei ţări nemembre a Uniunii Europene care este căsătorit cu un cetăţean comunitar ce a dobândit cetăţenia unei alte ţări din UE trebuie să beneficieze de dreptul de reşedinţă în această ţară, transmite marţi agenţia EFE. Aprecierea avocatului general al CJUE survine în contextul examinării cazului unei femei de origine spaniolă, ce a dobândit cetăţenia britanică şi s-a căsătorit cu un algerian, iar acestuia din urmă autorităţile britanice au refuzat să-i acorde permisul de şedere în Marea Britanie.

Conform avocatului general al CJUE, pentru garantarea drepturilor conferite de cetăţenia Uniunii Europene, condiţiile acordării acestui drept de reşedinţă derivat 'nu ar trebui să fie, în principiu, mai stricte decât cele stabilite în Directiva privind dreptul la liberă circulaţie al cetăţenilor UE'. Dobândirea şi pierderea cetăţeniei ţin de competenţa fiecărui stat, dar trebuie decise 'respectând legislaţia Uniunii', subliniază el.

În plus, statele membre ale UE sunt obligate că permită cetăţenilor comunitari să circule liber împreună cu soţul sau soţia ce are cetăţenia unei ţări nemembre UE şi, de la caz la caz, inclusiv cu membrii familiei acestuia sau acesteia, mai afirmă Yves Bot, conform Agerpres. Aprecierile avocatului general al CJUE nu au efect constrângător, însă instanţa europeană ţine de obicei cont de ele în verdictele date în speţele concrete.