Un pocnet de pistolet de start i-a afectat auzul primului ministru belgian

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 30-05-2017 21:02

Premierul belgian Charles Michel a suferit o ''surditate parțială'' duminică, după un pocnet de pistolet tras de sora regelui Belgiei la startul unei curse de alergare, a anunțat purtătorul său de cuvânt. Charles Michel a fost nevoit ''să renunțe la o activitate publică în Parlament'' marți dimineață pentru a face un examen medical, a explicat pentru AFP Frederic Cauderlier, conform Agerpres.

Primul ministru și-a reluat totuși agenda ''în mod normal'' marți după-amiază, a precizat purtătorul de cuvânt, după ce a renunțat la unele angajamente din motive medicale. Charles Michel se afla în dreapta prințesei Astrid când aceasta a marcat, la ora locală 10,00, cu un pistolet specific, startul cursei de 20 km de la Bruxelles, care a reunit circa 40.000 de participanți.

Fotografiile oficiale îl arată pe primul ministru belgian făcând o grimasă în momentul startului. Pocnetul a avut un efect ''foarte deranjant'' pentru el, a precizat Frederic Cauderlier, care evocă drept o consecință imediată ''o surditate parțială'' și ''un țiuit'' în ureche. Purtătorul de cuvânt a refuzat să dea mai multe detalii despre starea de sănătate a primului ministru ''pentru a păstra intimitatea acestuia''.