Carmen Dan anunţă că va fi suplimentat personalul de la Direcţia de Paşapoarte

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 31-05-2017 17:08

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat miercuri că intenţionează să suplimenteze personalul care lucrează la Direcţiile de Paşapoarte, în contextul în care s-a constatat aglomeraţie la ghişee. "Suntem pe un deficit de 20.000 de persoane, dar s-au dispus măsuri pentru că ştim că urmează o perioadă aglomerată. Avem un număr de funcţii, le spunem noi sensibile, care s-au scos la concurs, sunt ocupate şi, în plus, colegii care lucrează în aceste domenii vor fi supliniţi de ceilalţi colegi care sunt în structurile din teritoriu, dar şi în aparatul central al ministerului. Luăm în calcul faptul că urmează o perioadă aglomerată", a precizat ministrul.

Carmen Dan a explicat că angajaţii de la sediul din Pipera vor fi ajutaţi de colegii detaşaţi şi a spus că susţine măsura care prevede mutarea, din 15 august, a direcţiilor de paşapoarte într-un mall, pentru a fi mai aproape de oameni, conform Agerpres. "Este un spaţiu mai larg acolo şi în acest moment suntem în etapa de a face pregătirile pentru mutare. Vrem să respectăm termenul şi să înceapă să funcţioneze la capacitate maximă în acest spaţiu", a arătat Carmen Dan.