Beata Szydlo: Tăierile de fonduri europene contravin regulilor UE

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 31-05-2017 20:43

Premierul polonez Beata Szydlo consideră că propunerile de a sista acordarea de fonduri europene unor ţări membre contravin tratatelor care guvernează blocul comunitar, relatează miercuri agenţia Reuters. Potrivit unui document consultat de Reuters, guvernul german a avansat unele propuneri de blocare a accesului la fonduri europene pentru ţările care nu îndeplinesc standardele UE în domeniul statului de drept.

Documentul, de şapte pagini, are drept scop de a ghida demersul Berlinului la apropiatele negocieri ale Bruxellesului privind schimbările de după 2020 la sistemul prin care UE susţine dezvoltarea statelor membre mai sărace, anunţă Agerpres.

''Propunerile de a refuza fonduri structurale pentru anumite state membre contravin pur şi simplu tratatelor UE'', a declarat Beata Szydlo presei, răspunzând unei întrebări pe această temă. Reuters aminteşte că executivul comunitar a iniţiat o procedură în legătură cu respectarea de către guvernul Szydlo a standardelor statului de drept.