Donald Trump e umilit de ambasadorul SUA la Londra

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 05-06-2017 20:56
Actualizat: 05-06-2017 21:57

Donald Trump este contrazis chiar de ambasadorul SUA la Londra, după comentariul ironic al președintelui american la adresa primarului Londrei.

Lewis Lukens, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Londra, care a preluat interimar rolul de ambasador, l-a felicitat pe primarul Londrei, Sadiq Khan, pentru felul în care a gestionat situația de după atentatul terorist de sâmbătă seara, la doar câteva ore după președintele Trump a criticat atitudinea primarului.

Vezi și: CRIZĂ în Orientul Mijlociu: Arabii se acuză reciproc de sprijinirea terorismului

„Cel puțin 7 morți și 48 de răniți în atacul terorist și primarul Londrei spune că nu este niciun motiv să ne alarmăm”, a scris Trump pe Twitter.

„Felicit conducerea puternică a primarului Londrei care duce mai departe orașul după acest atac atroce”, a scris ambasadorul pe contul de Twitter al ambasadei.

Donald Trump ar fi scos din context o declarație a primarului Sadiq Khan. Edilul ar fi spus de fapt că „londonezii nu trebuie să fie alarmați de securitatea sporită” din oraș.

Lewis Lukens este un diplomat de carieră, șef al reprezentanței diplomatice a SUA în Marea Britanie din ianuarie 2017. Trump a afirmat că urmează să-l desemneze ambasador la Londra pe Woody Johnson, proprietarul echipei de fotbal american New York Jets, strănepot al fondatorului companiei Johnson & Johnson.