Sorin Grindeanu TRANȘEAZĂ scandalul ambulanțelor: 'Am găsit soluția'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 06-06-2017 11:07
Actualizat: 06-06-2017 11:27

Premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit, marţi, la Palatul Victoria, cu ministrul de Interne, Carmen Dan, şi cu secretarul de stat Raed Arafat, pe tema achiziţionării ambulanţelor. Sorin Grindeanu a anunțat că a găsit soluția pentru achiziționarea ambulanțelor. Licitaţia va urma să fie făcută prin Secretariatul General al Guvernului (SGG), în baza unui protocol încheiat între SGG, Ministerul de Interne (IGSU) şi Ministerul Sănătăţii.

„Pe mine, ca prim ministru, mă interesează să rezolvăm această problemă dincolo de anumite sincope, care nu au fost doar acum în ultimul timp. Sincopele au fost și în perioada altor guverne. Am găsit soluția, iar soluția este una benefică pentru toată lumea, astfel încât timpul alocat pentru aceste licitații să fie cel mai scurt comparat cu timpul dacă s-ar fi ținut licitațiile în alte parte.  (...) Concluzia este următoarea: toată lumea lucrează într-o echipă, care va avea ca primă sarcină organizarea acestei licitații pentru achiziția de ambulanțe, că vorbim de ambulanțe de tip B, C, A1, A2. Toate aceste lucruri se fac într-o singură licitație care este asigurată de Secretariatul General al Guvernului  și unde vor fi reprezentanți de la IGSU, de la Ministerul Sănătății, de la DSU și de la SGG. Astăzi se va lucra la acest protocol comun între SGG, MAI prin IGSU, Ministerul Sănătății. Lucrurile se deblochează, astfel încât într-un timp scurt să avem acest acord cadru, să avem licitația pornită și într-un final să ajungem să achiziționăm ambulanțe”, a anunțat Sorin Grindeanu, după întrevederea cu cei doi.