Dragoş Grigore, incert pentru meciul cu Polonia

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 06-06-2017 17:58

Fundaşul central Dragoş Grigore a suferit o leziune musculară la antrenamentul de astăzi al echipei naţionale a României şi este incert pentru meciul cu Polonia, programat sâmbătă, în preliminariile Campionatului Mondial din 2018. „Din nefericire, la antrenamentul de astăzi am avut parte de o accidentare. Dragoş Grigore are o leziune musculară. Dacă ne raportăm la ziua de astăzi, am putea să spunem că nu va fi apt. Vom vedea mâine, când vom avea verdictul medicilor. Dar lucrurile nu arată deloc bine”, a declarat Christoph Daum, într-o conferinţă de presă.

Pe 10 iunie, România se deplasează la Varşovia, unde, de la ora 21.45, va întâlni liderul grupei de calificare la Campionatul Mondial 2018, Polonia.