SURSE: De ce nu a susţinut Grindeanu legea salarizării în Parlament

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 07-06-2017 14:18

Liviu Dragnea i-a reproşat premierului, de la tribuna Parlamentului, faptul că nu a participat la dezbaterea pe legea salarizării din plenul Camerei Deputaţilor, înainte de votul final. Situaţia a fost şi mai stranie având în vedere că Sorin Grindeanu participa la un alt eveniment la Parlament, în paralel cu dezbaterea pe legea salarizării.

Absenţa premierului din plenul Camerei Deputaţilor a fost explicată, pentru stiripesurse.ro, de surse politice din zona puterii. Potrivit surselor convergente, Sorin Grindeanu nu a fost invitat la dezbaterea din Parlament. Cum acesta nu este parlamentar, nu putea să se prezinte pur şi simplu la lucrările parlamentului. Paradoxal, invitaţia ar fi trebuit să vină tocmai de la cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, cel care i-a reproşat absenţa.

"Era bine sa fie şi premierul, pentru că este cea mai importantă lege din acest an. (...) M-aş fi bucurat ca astăzi să fie prezent tot Guvernul în Parlament, dar probabil au fost lucruri mai importante", a declarat Dragnea după votul pe legea salarizării. În timpul dezbaterilor, Grindeanu participa la deschiderea Forumului Capitalului Românesc – ediția a doua, organizată de Intact Media Group la Palatul Parlamentului. Ulterior, acesta a plecat spre Guvern, la un alt eveniment oficial, înainte de plecarea în vizita oficială în Franţa.