Traian Băsescu, reacție după dezvăluirile lui Andronic: Apel la adresa ministrului Justiției

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 09-06-2017 11:48

Fostul președinte Traian Băsescu a reacționat după ce jurnalistul Dan Andronic a dezvăluit vineri că în arhiva SIPA s-ar regăsi note despre cel puțin patru oameni politici foarte importanți: Adrian Năstase, Traian Băsescu, Victor Ponta și Monica Macovei.

„Am luat notă de informaţia făcută publică de "Evenimentul Zilei" precum că, în arhiva SIPA s-ar afla un dosar vizând persoana mea. În consecinţă, solicit Ministrului justiţiei următoarele :
1. Confirmarea dacă acest dosar există ;
2. Dacă se confirmă existenţa unui dosar pe numele Traian Băsescu, cer ca dosarul să fie desecretizat şi făcut public, indiferent care este conţinutul acestuia.”, scrie Traian Băsescu pe Facebook.