Cântăreţul Petrică Mâţu Stoian a rămas fără permis:Prins cu 114 km/h în localitate

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 09-06-2017 20:50

Solistul de muzică populară Petrică Mâţu Stoian a rămas fără permis de conducere după ce poliţiştii gorjeni l-au surprins, vineri, în localitatea Drăguţeşti, circulând cu viteză peste limita admisă legal. "Poliţiştii rutieri au reţinut permisul de conducere al unui solist de muzică populară ca urmare a faptului că a fost înregistrat cu aparatul radar, cu 114 km/h, pe DN 66, pe raza comunei Drăguţeşti", a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu, conform Agerpres.

Potrivit acesteia, şoferul a primit o amendă în valoare de 1.300 lei.