Raluca Turcan: Liberalii au câştigat alegerile parţiale locale în cel puţin 16 localităţi

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 12-06-2017 08:50

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a anunţat că liberalii au câştigat alegerile parţiale locale în cel puţin 16 localităţi. 

"Am câştigat la Târgu Jiu, unde oamenii s-au convins că PSD aduce doar stagnare. Acolo, candidatul nostru, Marcel Romanescu, a intrat în peste 800 de scări de bloc! Victoria de la Târgu Jiu este încă o dovadă că rezultatele se obţin prin implicare şi prezenţă pe teren. Din datele de până acum, PNL a câştigat în cel puţin 16 localităţi - în Alba, Arad, Argeş, Caraş, Brăila, Braşov, Ilfov , Gorj, Sibiu, Prahova, Neamţ, Maramureş, Suceava şi Vrancea. Am câştigat şi la Fierbinţi, Ialomiţa", a scris Turcan, duminică seara, pe Facebook.

Percheziții MASIVE în Capitală și două județe din țară: Prejudiciu - 1 MILION de EURO


Ea a adăugat că PNL se află pe un trend pozitiv şi are nevoie de mai multă fermitate, determinare şi prezenţă politică. 

"Putem construi doar prin perseverenţă şi consecvenţă, fără compromisuri inutile şi ruşinoase, urmărind permanent interesele celor pe care PNL trebuie să-i reprezinte", a transmis Turcan. 

Duminică au avut loc alegeri parţiale locale în 49 de localităţi.