George Maior face praf dezvăluirile lui Dan Andronic: FAKE NEWS / UPDATE

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 12-06-2017 10:33
Actualizat: 12-06-2017 11:09

Prezent la audierile de la comisia de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009, George Maior a ținut să precizeze că nu va oferi prea multe date de la întâlnirea din casa lui Gabrel Oprea pentru că a fost un „eveniment privat”.

George Maior, detalii despre 'vizita în sufrageria lui Oprea'/VIDEO

„În toate acele zile, inclusiv în acea zi, din punctul meu de vedere ale atribuților mele au fost îndeplinite conform legii. Nu au avut nicio legătură cu activitatea Serviciului. A fost un eveniment privat, la care nu s-au întâmplat aspecte ca fiind nelegale. A fost un eveniment privat, nu are relevanță din punctul de vedere al atribuțiilor Comisiei, directorul SRI va participa întotdeauna și la evenimente private, voi face mereu distincția între evenimente private și publice.”, a declarat George Maior.

Întrebat dacă dezvăluirea lui Dan Andronic, privind „noaptea generalilor”, este adevărată, fostul șef SRI a declarat că „nu are dreptate”.

„E vorba de o analiză a domnului Andronic, am spus că e un evenimet privat. Intră și răspunsul: nu are dreptate”, a spus George Maior.

Cât despre serialul „Noi suntem statul” al lui Dan Andronic, George Maior a spus că este „fake news”.