Refugiaţii din Irak se îmbolnăvesc pe capete. Un copil a murit

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 13-06-2017 14:14

Un copil a murit şi 800 persoane s-au îmbolnăvit într-o tabără de refugiaţi de lângă Mosul (nordul Irakului) din cauza unei toxiinfecţii alimentare, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite, transmite DPA, potrivit agerpres.

Mai multe persoane din tabăra U2 de la Hasansham, care oferă adăpost pentru peste 6000 de oameni fugiţi din calea Statului Islamic, au început să se simtă rău luni seara. Grupul media kurd Rudaw a relatat că oamenilor li s-a făcut rău după ce o organizaţie de caritate din Qatar a adus cina de Iftar (masa de după post) pentru 2000 de locatari ai taberei. Pe perioada Ramadanului, musulmanii postesc de la răsărit la apus.

Citeşte şi: ALERTĂ teroristă în Suedia. Un camion a FORŢAT intrarea în centrul capitalei. Şoferul este URMĂRIT

Înaltul comisariat al ONU pentru refugiaţi s-a declarat "extrem de preocupat de evenimentele din tabără, care au dus la moartea cel puţin unei persoane şi îmbolnăvirea mai multor sute, peste 200 fiind spitalizate".

Potrivit Rudaw, majoritatea celor afectaţi sunt copii şi vârstnici.