Daniel Constantin arată spre Iohannis: Miza scandalului din PSD

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 14-06-2017 15:24

Daniel Constantin, fostul copreşedinte ALDE şi fondator al partidului "Pro România", afirmă că preşedintele Iohannis nu ar trebui să mai nominalizeze un premier de la PSD dacă Grindeanu este demis. Acest lucru ar putea duce însă la suspendarea preşedintelui, ceea ce ar putea fi chiar miza întregului scandal, mai afirmă Constantin.

Vezi şi: ALERTĂ - Premierul NU demisionează: 'Va fi o execuţie publică'

Vezi şi: CUTREMUR în PSD: Ponta ameninţă că RUPE partidul/ Scrisoare deschisă pentru CExN

"Dacă Dragnea face eroarea majoră de a-l demite pe Grindeanu, președintele Iohannis are toate motivele să nu mai numească un premier de la PSD. Ce poate face PSD-ul în această situație?! Acceptă sa piardă guvernarea sau forțează suspendarea președintelui? Poate că asta se dorește si că asta a fost miza acestui scandal de la bun început! Poate că se incearcă acapararea totală a puterii! Nu ar fi prima dată", scrie Daniel Constantin pe Facebook.

Comitetul Executiv Naţional al PSD se întâlneşte miercuri, la ora 16.00, pentru a hotărî soarta Guvernului Grindeanu. Premierul a transmis că nu are de gând să demisioneze, dar PSD ar putea forţa totuşi un asemenea pas. Pe de altă partea, fostul premier Victor Ponta a trimis o scrisoare deschisă liderilor PSD, în care le cere să nu-l demită pe Grindeanu, ameninţând chiar cu ruperea partidului.