Liviu Dragnea își motivează DECIZIA: 'Mai important decât un joc politic e țara' / VIDEO

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 14-06-2017 22:25
Actualizat: 14-06-2017 23:26

Liviu Dragnea și-a motiva decizia de a retrage sprijinul politic guvernului condus de Sorin Grindeanu. Liderul PSD consideră că întârzierile aplicării programului de guvernare și lipsa de comunicare și colaborare dintre miniștri și premier au fost cele care au condus la o premieră istorică pentru PSD: retragerea sprijinului pentru propriul guvern.

”O ședință a CEX în care am făcut evaluarea stadiului implementării programului de guvernare. Am anunțat-o în ianuarie anul acesta, după instalarea guvernului. Exista varianta unei evaluări superficiale, în care lucrurile care nu merge să fie ascunse, sau să spunem adevărul, indiferent cât ar fi fost de crud. Nu am avut ca obiectiv anumite persoane, să fie promovate sau demise. E o acțiune în premieră, când un partid are curajul să facă radiografia primelor 6 luni de guvernare. Ceea ce s-a întâmplat în anii trecuți au fost păstrate guverne care au ruinat țara. Mai important decât un joc politic, e important ca această țară să beneficieze de un program votat masiv de români. Direcția e bună, dar ritmul de implementare e scăzut. Avem capacitatea de a stabili care e prioritatea pentru a recupera și să facem și schimbările necesare.

Citește și: Minte de guvernanți: N-au internet, iar unii nu au nici energie electrică, dar statul îi OBLIGĂ să aibă POS-uri la magazine

S-a discutat și despre unele măsuri ce trebuiau să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018, dar trebuiau adoptate deja. E fondul Suveran de Investiții, legea prevenției, reglementări fiscale care să crească veniturile firmelor, un ritm de investiții ce trebuia să fie mai mare. Analizând acest document, colegii au tras concluzia, alături de mine, că o parte din membrii Guvernului nu au luat în serios programul de guvernare, din nefericire nu o parte mică, ci una mare. Nu au stabilit relații între ei, cu premierul, nu a fost o abordare strategică. Multe programe au fost tratate la și altele.”, a spus Liviu Dragnea.