Mike Pence îl va primi pe preşedintele ucrainean, incertitudine în privinţa lui Donald Trump

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 19-06-2017 22:48

Vicepreşedintele american, Mike Pence, urmează să îl primească marţi la Washington pe preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a anunţat luni Casa Albă, păstrând tăcerea în privinţa unei întâlniri cu Donald Trump, scrie AFP. "Dacă vom avea informaţii noi cu privire la programul preşedintelui, le vom face cunoscute", a declarat purtătorul de cuvânt al executivului american, Sean Spicer, precizând că singura întrevedere stabilită până în prezent este cu vicepreşedintele Mike Pence, conform Agerpres.

O vizită a preşedintelui ucrainean în capitala Statelor Unite fără o discuţie privată cu omologul său american ar putea fi interpretată ca un pas înapoi diplomatic de către Kiev şi, invers, ca un semn promiţător de către Moscova. Din 2014, Ucraina este pradă unui conflict armat între separatiştii proruşi din estul ţării şi trupele guvernamentale care a făcut peste 10.000 de morţi. Statele Unite şi aliaţii lor europeni, care au impus sancţiuni Rusiei, se pronunţă pentru aplicarea acordului de pace de la Minsk, încheiat în 2015 şi menit să instaureze încetarea focului.